Acel sentiment de singuratate

omniprezent...obisnuita atat de mult cu el incat atunci cand nu il am ii simt lipsa

Promisiuni sau Decizii

Si am simtit-o ingrijorata in ultimele zile,mi-am facut curaj sa o intreb ce anume ii macina sufletul,glasul,gesturile si privirea atintita intr-un loc fix.
Toate aceste zile i-au dat batai de cap niste cuvinte spuse de cineva drag,prafuit in amintirile ei.

"Niciodata nu face promisiuni cand esti fericita si niciodata nu lua decizii cand esti nervoasa"

EA...o persoana care mereu a fost captiva in propria-ii colivie cu gratii ruginite de sperante si amprente patate de ura.O stiam ca fiind acea fata care efectiv,la modul superficial,traieste in propria-i lume.Se hraneste cu optimismul altora si isi ascunde negativismul prin zambetul larg si ochii migdalati,adora frumosul dar totusi ii este teama de el.O teama generata de gandirea profunda asternuta in cearceafuri straine,in vorbe nisipoase si atingeri friguroase...acel gand ca frumosul nu o reprezinta,nu o caracterizeaza,sau probabil ii place sa se minta cu lucrurile de genul si adevarul este altul undeva ascuns in ea,aruncat si uitat inchis.

Puternica,asa i-a placut sa se simta mereu,asa s-a simtit mereu in ciuda faptului ca in unele nopti ceda si incepea sa planga de nemultumirea de sine,acea nemultumire care totusi ii dadea viata si o facea sa-si stearga lacrimile imediat ce-i umezeau obrajii,nemultumirea cu care se hraneste,care in ciuda faptului ca este un sentiment josnic si lipsit de optimism,este in acelas timp un sentiment al naibii de puternic,o traire care efectiv ii daruieste toate celelalte calitati care le are...dar cum acele calitati sunt mereu duse la extrem..ar putea fi considerate totusi ca fiind calitati negative.

Ii place sa se joace...si nu oricum ci cu oamenii din viata ei,sau cel putin asta credea pana acum...O joaca ce ii da forta si satisfactie demonica,n-ar fi prima data cand cineva ar caracteriza-o ca fiind ceva demonic,sau cand cineva i-ar spune ca pur si simplu adora sa raneasca oamenii...si da,iubeste sa fac asta..sau cel putin...iubea pana acum...

Iti dai seama doar din privirea ei,daca reusesti sa-i ignori masca ce-o poarta,masca prin care iti arata doar ce vrei tu sa vezi,doar ce stie sigur ca ai iubi la ea,acele lucruri care iti dau tie in fiecare zi zambetul de copilas pe buze.Este o fata rea...defapt...nici nu stiu daca as putea-o numi om...se schimba atat de des,de zici ca n-ai cunoscut-o niciodata,o schhimbare periodica incat ai putea spune ca n-are pic de personalitate aceasta fiinta...dar in cele din urma realizezi ca paradoxal ea este mereu aceeasi doar ca n-ai avut ochi sa vezi...

Si totusi...in cele din urma...a reusit sa se schimbe..iar asta o face sa se simta slaba,inferioara,sa tremure de frica,sa creada ca o va astepta o alta dezamagire din lungile si prea multele intamplari de care a a vut parte.Simte ca totul ii fuge de sub picioare si se intreaba daca greseste ca pur si simplu este om...oscileaza mai mult ca niciodata intre partea ei buna si cea satanica...se teme..se inspaimanta..si totusi,ceva ii spune ca trebuia sa fie demult asa...dar acest gand ii trece decat o fractiune de secunda prin minte si imediat prefera sa-l ignore,incercand sa se gandeasca la o cale sa devina iar puternica ..asa cum a fost mereu..rece ca gheata..rece ca intunericul noptii...

Dar oare asa cum a devenit acum,nu asta inseamna a fi puternica?Oare felul ei de a fi in trecut nu era defapt o mare dovada de lasitate?Oare fericirea nu este defapt un lucru incredibil de bun ci nu un necunoscut infricosator cum il vede ea?

Si trage aer in piept si isi asuma riscul sa se piarda pe vechea EA,si sa zboare din colivia ruginita...